Clasici români de citit (sau de recitit)

Pentru mulți dintre noi, clasicii români au rămas legați de bacalaureat: rezumate, comentarii, caracterizări de personaje. E păcat, pentru că multe dintre aceste cărți sunt mult mai vii decât lasă să se vadă programa școlară. Recitite la treizeci sau la cincizeci de ani, spun altceva decât la șaptesprezece.

Lista de mai jos nu e un canon complet și nici un clasament. E o selecție de cărți care se citesc bine azi, cu câteva sfaturi despre ediții la final.

1. Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”

Cea mai bună cale de intrare. Copilăria lui Nică din Humulești, cu cireșele mătușii Mărioara, cu pupăza din tei și cu scăldatul pe ascuns, e povestită cu un umor care nu s-a învechit. Limba e plină de regionalisme, așa că o ediție cu glosar ajută mult. E o carte de citit cu voce tare, chiar și pentru adulți.

2. Ion Luca Caragiale, „Momente și schițe” și „O scrisoare pierdută”

Caragiale e autorul român care pare scris ieri. Schițele lui despre funcționari, politicieni de cartier, părinți ambițioși și conversații absurde se citesc în câteva minute fiecare și se recunosc imediat. „O scrisoare pierdută” rămâne cea mai bună comedie despre politica românească. Încearcă și s-o vezi jucată, după ce o citești.

3. Ioan Slavici, „Moara cu noroc”

O nuvelă scurtă și tensionată despre Ghiță, cârciumarul care vrea să se ridice din sărăcie și ajunge prins în afacerile lui Lică Sămădăul. E o poveste despre lăcomie și compromis, construită aproape ca un thriller. Se citește într-o seară.

4. Liviu Rebreanu, „Ion”

Marele roman al satului ardelean. Ion, flăcău sărac, e obsedat de pământ și e dispus să sacrifice orice ca să-l aibă. Rebreanu construiește o lume întreagă, cu nunți, hore, procese și conflicte între familii, și îi urmărește pe toți fără să judece. Dacă îți place, continuă cu „Pădurea spânzuraților”, romanul lui despre Primul Război Mondial și despre dilema unui ofițer român din armata austro-ungară.

5. Mihail Sadoveanu, „Baltagul”

Vitoria Lipan pornește prin munți să afle ce s-a întâmplat cu soțul ei, care nu s-a mai întors de la drum. E un roman de mister așezat pe structura baladei „Miorița”, cu o protagonistă de neuitat. Natura și lumea păstorilor din munți sunt descrise atât de bine încât pare că le vezi.

6. Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Ștefan Gheorghidiu, student la filosofie, e măcinat de gelozie, apoi e trimis pe front. Romanul e spus la persoana întâi și urmărește aproape obsesiv gândurile naratorului. Prima parte e o analiză a unei căsnicii; a doua, una dintre cele mai puternice descrieri ale războiului din literatura română.

7. George Călinescu, „Enigma Otiliei”

Bucureștiul de început de secol XX, văzut prin ochii lui Felix, un tânăr orfan care locuiește în casa avarului Costache Giurgiuveanu. În jurul moștenirii bătrânului se adună o galerie de personaje memorabile, de la enigmatica Otilia la familia Tulea. E un roman „balzacian”, cu descrieri ample și cu o ironie care îl face mult mai amuzant decât îl știm de la școală.

8. Mihail Sebastian, „De două mii de ani”

Jurnalul romanțat al unui student evreu în Bucureștiul interbelic, prins între prieteniile lui, discuțiile intelectuale ale epocii și antisemitismul tot mai agresiv. E o carte lucidă și dureroasă, care explică o epocă mai bine decât multe manuale. Dacă te prinde, citește și „Jurnalul” lui Sebastian, publicat mult după moartea autorului.

9. Max Blecher, „Întâmplări în irealitatea imediată”

O carte scurtă și stranie, despre copilărie, boală și senzația că lumea e un decor care stă să se destrame. Blecher a fost puțin citit în timpul vieții și redescoperit mai târziu. E o lectură diferită de tot ce e pe lista asta: mai puțin poveste, mai mult stare. Merită pentru cine vrea să vadă cât de modernă putea fi proza românească interbelică.

10. Marin Preda, „Moromeții”

Ilie Moromete, țăranul care nu se lasă grăbit de nimeni, privește lumea cu ironie și tăcere, în timp ce familia lui se destramă. Primul volum surprinde satul dinaintea războiului, o lume în care timpul pare să aibă răbdare cu oamenii; al doilea arată ce s-a ales de ea. Puține cărți spun atât de mult despre România secolului XX.

Cum alegi o ediție bună

Clasicii au de obicei multe ediții, iar diferențele dintre ele pot fi mari:

• Edițiile critice au textul stabilit de specialiști, note, variante și o prefață bună. Sunt mai scumpe, dar merită pentru cărțile pe care le păstrezi.
• Edițiile școlare sunt ieftine și ușor de găsit. Unele au și note utile; altele au literă mică și hârtie slabă.
• Edițiile de buzunar sunt bune pentru drum, mai puțin pentru recitit și adnotat.
• Textul integral. Verifică dacă ediția conține opera completă. La unele colecții, „Amintiri din copilărie”, de exemplu, apare doar parțial sau împreună cu alte texte.
• Glosarul. La Creangă și la Sadoveanu, un glosar de regionalisme și arhaisme face lectura mult mai plăcută.

Fiecare ediție are propriul ISBN, așa că atunci când compari prețuri, compară ediția, nu doar titlul. Am explicat de ce în ISBN-ul pe înțelesul tuturor. Și pentru că sunt cărți vechi și foarte răspândite, clasicii sunt printre cele mai bune achiziții la mâna a doua; detalii în Cărți noi sau la mâna a doua.

Alege o carte din listă pe care ai citit-o „pentru școală” și reia-o acum, fără presiunea unui comentariu. Te poate surprinde.